Bărbatul în vârstă de 70 de ani era căutat de rude de câteva ore, în momentul în care a fost găsit fără suflare la marginea satului. Pe corpul victimei erau numeroase răni care indică faptul că bărbatul a fost atacat de un urs.
Incidentul a fost anunțat la 112, iar cadavrul a fost transportat la Serviciul medico-legal pentru realizarea necropsiei. De asemenea, polițiștii au început o anchetă și au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.
„S-a deschis dosar penal pentru moarte suspectă. Este vorba despre un bărbat de 70 de ani, al cărui deces a fost anunțat prin numărul unic de urgență 112, aseară, la ora 20.20. Polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Panciu au ajuns la fața locului și au constat că cele anunțate se confirmă. Cadavrul a fost descoperit în extravilanul satului Livezile din comuna Vizantea Livezi. Se așteaptă rezultatele necropsiei pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Paula Enache.
Surse apropiate anchetei spun că acesta ar fi primul atac al urșilor din zonă asupra oamenilor. Dacă informația va fi confirmată, localnicii vor solicita autorităților să elibereze o autorizație de împușcare a ursului ucigaș.